Starea de bine a românilor, afectată în context de pandemie și război

55% la sută dintre români susţin că au resimţit în ultimul an un impact negativ asupra echilibrului psiho-emoţional, din cauza pandemiei Covid-19, relevă studiul “Starea de bine a românilor”, realizat de compania D&D Research la comanda rețelei REGINA MARIA.

Jumătate dintre români declară de asemenea că sunt afectați negativ de conflictul din Ucraina (cost al vieţii mai ridicat, teama de război, empatia pentru ucrainieni) şi tot jumătate dintre români suferă de epuizare generală la locul de muncă, mai arată studiul amintit.

Două treimi dintre participanții la cercetare opinează că bunăstarea psihologică ar trebui verificată regulat. Deși 44% dintre respondenți consideră că mersul la psiholog ar putea fi un remediu potrivit, 89% dintre români nu au apelat niciodată la servicii de psihoterapie. Doar 22% dintre români recunosc că în ultimul an au simțit nevoia să discute cu un psihoterapeut, însă numai 50% dintre aceștia au apelat la un astfel de specialist.

De remarcat că, potrivit studiului, auto-percepţia despre sănătatea psiho-emoţională este bună pentru 59% dintre români, la un nivel funcţional pentru 39% şi deteriorată pentru 2%.

„În ceea ce priveşte tipul problemelor de natură psihologică sau emoţională, 59% din repondenţi au declarat că s-au confruntat în ultimul an cu o problemă individuală: stres, anxietate, gestionarea unor emoţii, teamă, fobii, în vreme ce 36% au avut probleme care ţin de relaţia cu persoane apropiate (partener, copil).”, se evidențiază în comunicat.

În plus, românii nu acordă multă atenţie timpului pentru relaxare, care de cele mai multe ori nu e planificat. Astfel, 45% dintre ei îşi alocă timp “atunci când este posibil”, două treimi declară că nu au hobby-uri iar 25% afirmă că fac sport regulat.

În ceea ce priveşte starea de bine la locul de muncă, 30% resimt un impact negativ al vieţii profesionale în viaţa personală: oboseală (36%), iritabilitate (32%), incapacitate de a se relaxa acasă (30%), timp redus cu familia (32%). Alți 25% dintre cei intervievați declară că au un program de lucru nerezonabil iar 48% se simt excesiv de încărcaţi cu munca. De reținut și faptul că 38% dintre românii chestionați sunt afectaţi de epuizarea generată de locul de muncă (sindromul burnout).

”Epuizarea aceasta este generată mai ales de o stare emoţională de “vacuum energetic” resimţită după terminarea programului de lucru. Incertitudinea locului de muncă este şi ea o problemă pentru români: doar 1 din 3 români simte că are un loc de muncă stabil. Cu atât mai mult, nevoia pentru servicii de psihoterapie se resimte şi la nivelul companiilor.”, se mai arată în comunicatul de presă.

Studiul “Starea de bine a românilor” a fost desfăşurat în vara anului 2022, de către D&D Research, pe un eşantion naţional format din populaţia activă profesional cu vârste cuprinse între 22 şi 60 de ani, locuind în oraşe cu peste 100.000 locuitori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like