Obezitatea atinge cote alarmante, pe fondul pandemiei

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a semnalat că obezitatea a atins „proporții epidemice” în Europa. Potrivit WHO European Regional Obesity Report 2022 citat recent de publicația The Guardian, obezitatea generează 200.000 de cazuri de cancer și 1,2 milioane de decese pe an.

OMS avertizează că ponderea persoanelor supraponderale și a celor cu obezitate a ajuns la niveluri periculoase și urcă în continuare, iar dintre țările regiunii nici una nu este pe cale să îndeplinească obiectivul de a stopa fenomenul până în 2025.

În Europa, după cum arată studiul amintit, 59% dintre adulți sunt supraponderali sau obezi, precum și 8% dintre copiii sub 5 ani și unul din trei din categoria elevilor. Rata obezității în Europa este mai mare decât în orice parte a lumii, cu excepția Americii de Nord și de Sud, mai punctează The Guardian, citând un raport prezentat la congresul european pe această temă.

Obezitatea este definită prin excesul de masă corporală. Un indice de masă corporală cuprins între 25 și 29,9 indică o persoană supraponderală în timp ce obezitatea este declarată la un indice de 30 sau mai mare.

Condiția este legată de o serie de alte afecțiuni, incluzând complicații musculo-scheletale, diabetul de tip 2, boli cardiovasculare și mai multe tipuri de cancer. Raportul precizează de asemenea că excesul de grăsime corporală poate duce la moartea prematură, constituind un risc major pentru diverse dizabilități.

Dintre toate țările regiunii Europa, Turcia, Malta și Marea Britanie se situează pe primele locuri în acest clasament, conform studiului OMS. Raportul evidențiază că bărbații sunt mai predispuși a fi supraponderali sau obezi, însă numărul femeilor care trăiesc cu obezitate este ușor mai mare decât al bărbaților aflați în aceeași situație.

Potrivit The Guardian, raportul OMS subliniază că oamenii confruntați cu această condiție au fost afectați considerabil în contextul pandemiei, care a generat schimbări importante în privința obiceiurilor care țin de alimentație și activitate fizică. Acestea produc un impact de durată asupra sănătății oamenilor și vor impune un efort substanțial pentru reveni la o situație favorabilă.

De remarcat este și observația din raport conform căreia cauzele obezității sunt mai compleze decât dieta și activitatea fizică insuficientă. Remarca face trimitere la stilul de viață specific societății moderne, puternic digitalizată, inclusiv proliferarea jocurilor online și practicile de promovare online a unor produse alimentare nesănătoase pentru copii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like