Deși marcată de conflicte majore pe plan internațional, lumea a fost în 2023 un „loc” mai bun din punct de vedere emoțional, cel puțin comparativ cu punctul de vârf al pandemiei.
Faptul reiese din cea mai recentă ediție a studiului Gallup, care a luat pulsul emoțiilor pozitive și negative ce au definit anul trecut experiențele oamenilor. The Gallup Global Emotions 2024 are la bază 146.000 de interviuri, la care au participat adulți din 142 de țări și regiuni ale lumii.
Mai precis, potrivit Indexurilor realizate pentru anul 2023, emoțiile negative au înregistrat o ușoară scădere pentru prima dată în ultimul deceniu iar cele pozitive au revenit spre nivelul ridicat din perioada anterioară pandemiei.
Indexul experiențelor pozitive ia în calcul răspunsurile afirmative la întrebări privind calitatea odihnei, tratamentul respectuos din partea celorlalți, faptul de fi învățat sau făcut ceva interesant, cel de a zâmbi sau râde mult și, în general, bucuria experimentată în ziua anterioară. Scorul calculat pentru fiecare țară este între 0 și 100, cele mai mari îndicând că emoțiile pozitive predomină în acele țări.
Punctajele reflectă percepțiile oamenilor cu privire la standardul lor de viață, libertățile personale și prezența într-un cerc social. Ca și în alte ediții, țările din America Latină domină clasamentul experiențelor pozitive – cu Paraguay, Panama și Guatemala pe primele poziții, alături de țări din Asia de Sud-Est.
De cealaltă parte, Indexul experiențelor negative are la bază răspunsurile afirmative la întrebări ce țintesc durerea fizică, îngrijorarea, tristețea, stresul și furia. Punctajele din acest index reflectă experiențele oamenilor cu problemele de sănătate dar și abilitatea acestora de a-și procura hrana.
În premieră pe plan global, Indexul Experiențelor Negative a început să scadă anul trecut, fapt valabil în privința tuturor celor cinci emoții negative care stau la baza indexului. Dintre toate acestea, stresul a înregistrat cea mai importantă scădere. Mai exact, 37% dintre adulții intervievați s-au simțit stresați în 2023, cu 3% mai puțini decât în 2022, dar în continuare semnificativ mai mulți decât în urmă cu un deceniu (33%) și mai înainte.
Afganistan nu mai deține cel mai mare scor în Indexul experiențelor negative, Guinea preluând această poziție, cu un salt considerabil față de 2022. La rândul său, Israel – unde Gallup a desfășurat sondajul la două săptămâni după atacul din 7 octombrie – a intrat prima dată în această zonă a clasamentului, cu un punctaj asemănător cu al Afganistanului și Liberiei. De menționat că, în 2022, Israelul se situa în acest index printre țările cu cele mai mici scoruri din lume.
La polul opus, după cum se arată în comunicatul Gallup, experiențele pozitive au revenit la nivelul de dinainte de pandemie, confirmând procesul de recuperare început în 2022. Tinerii cu vârste de până la 30 ani continuă să fie cei mai optimiști în raport cu celelalte grupe de vărstă. Aceștia au recuperat mai rapid la capitolul emoții pozitive, mai precis revenind la nivelul din pre-pandemie cu un an mai repede decât adulții mai în vârstă.
O noutate pe care Gallup a introdus-o în cea mai recentă ediție a studiului este singurătatea, care a fost adaugată pe lista emoțiilor negative în contextul amenințării pe care o reprezintă la adresa sănătății și stării de bine a oamenilor.
Raportul evidențiază în context că, în 2023, aproape un sfert dintre adulții chestionați (23%) au resimțit singurătate în ziua precedentă interviului. Raportul Gallup punctează că acest sentiment amplifică celelalte emoții negative, astfel că cei care se simt singuri vor experimenta în măsură mai mare emoții precum îngrijorare, tristețe, stres și furie, iar pe cele pozitive în măsură mai mică.
Un alt aspect remarcabil reliefat de studiul Gallup este legat de învățare. Dacă în ultimele două decenii, participanții care declarau că au învățat sau făcut ceva interesant în ziua precedentă interviului a trecut rareori de jumătate, sondajul efectuat în 2023 scoate la lumină un nivel record – 54% .
Potrivit raportului, mai mulți subiecți din toate grupurile de vârstă au spus că au avut astfel de oportunități în 2023 însă cei mai mulți s-au regăsit în rândul tinerilor sub 30 ani (59%). Alte grupe de vârstă în care s-au înregistrat ponderi în creștere la acest capitol sunt 30 – 49 ani (54%), respectiv 50 de ani și peste (50%).