Liderii de business la nivel global sunt din ce în ce mai preocupați de schimbările climatice, potrivit raportului Deloitte CxO Sustainability 2022. 79% dintre respondenți consideră că planeta se află într-un punct critic și are nevoie de soluții pentru a combate efectele schimbărilor climatice, comparativ cu doar 59%, în urmă cu opt luni.
În plus, 89% dintre aceștia sunt de acord că există un sentiment de urgență din perspectivă climatică la nivel global și 63% susțin că organizațiile sunt foarte preocupate de acest subiect. Studiul mai arată că organizațiile resimt în unanimitate o presiune tangibilă pentru a acționa ca răspuns la schimbările climatice, 97% dintre acestea afirmând că au fost deja afectate negativ de aceste schimbări, în primul rând în zona operațională (48%). Pe lângă impactul la nivel operațional, respondenții subliniază că toate părțile interesate (stakeholders), de la autoritățile de reglementare (77%) la clienți (75%) și angajați (65%), pun presiune tot mai mare pentru ca organizațiile să acționeze pentru a combate schimbările climatice.
Cu toate acestea, sentimentul de optimism în rândul liderilor de business a crescut, 88% dintre aceștia (față de 63%, în urmă cu opt luni) fiind de acord că, prin acțiuni imediate, pot fi limitate efectele schimbărilor climatice asupra planetei și că aceasta poate avea un viitor mai bun.
„Organizațiile, industriile și țările încearcă să găsească formula potrivită pentru gestionarea schimbările climatice. Pentru a putea gestiona aspectele legate de climă în toate dimensiunile afacerii, companiile ar trebui să ia în calcul atât riscurile inacțiunii, cât și oportunitățile generate de abordările sustenabile, esențiale pentru a câștiga și menține încrederea investitorilor, finanțatorilor, clienților și angajaților. Organizațiile au nevoie să elaboreze planuri cu obiective măsurabile și să acorde prioritate indicatorilor climatici, alături de cei operaționali, încurajând colaborarea în interiorul ecosistemelor din care fac parte și amplificându-și impactul dincolo de propriile operațiuni.”, a declarat Alexandru Reff, Country Managing Partner, Deloitte România și Moldova.
Companiile iau măsuri pentru combaterea efectelor schimbărilor climatice, participanții la studiul Deloitte menționând că organizațiile lor utilizează materiale mai durabile (67%), folosesc energia mai eficient (66%), își instruiesc angajații cu privire la acțiunile climatice pe care le întreprind și impactul acestora (57%), folosesc utilaje, tehnologii și echipamente eficiente din punct de vedere energetic sau ecologice (57%) și reduc intenționat călătoriile cu transportul aerian (55%). Deși toate măsurile sunt importante, raportul subliniază cinci acțiuni care denotă o înțelegere profundă a beneficiilor pe care sustenabilitatea le are asupra businessului, precum dezvoltarea de noi produse sau servicii ecologice, solicitarea ca furnizorii și partenerii de afaceri să îndeplinească anumite criterii de sustenabilitate, îmbunătățirea sau relocarea unor echipamente pentru a le face mai rezistente la eventuale schimbări climatice, încorporarea aspectelor legate de climă în activități de lobby și condiționarea remunerației echipei de management de performanța companiei din punctul de vedere al sustenabilității.
Studiul evidențiază existența unui grup de organizații lideri (19% dintre companiile participante) care se află într-un stadiu avansat de gestionare a provocărilor climatice, acestea implementând deja cel puțin patru dintre cele cinci acțiuni care demonstrează o înțelegere profundă a beneficiilor pe care sustenabilitatea le are asupra businessului. Comparativ cu acele organizații care nu au implementat mai mult de o acțiune (35% din totalul respondenților), acești lideri sunt mai preocupați de schimbările climatice (74% față de 52%), se așteaptă ca acestea să aibă un impact semnificativ asupra strategiei de business în următorii ani (73% față de 50%), plănuiesc să atingă obiectivul de zero emisii nete de carbon până în 2030 (82% față de 50%), sunt mai puțin susceptibili să vadă costurile ca un obstacol în calea implementării acțiunilor de sustenabilitate (19% față de 33%), înțeleg mai bine efectele pozitive pe care măsurile de acest gen le-ar putea avea asupra satisfacției clienților (55% față de 39%), asupra câștigurilor investitorilor și/sau satisfacției acestora (45% față de 23%), asupra proceselor de recrutare și asupra retenției angajaților (44% față de 26%).
Raportul Deloitte CxO Sustainability 2022 a fost realizat în rândul a peste 2.000 de lideri de business din 21 de țări din Europa, Africa de Sud, America și regiunea Asia-Pacific, cu reprezentanți din toate sectoarele majore, precum cel al serviciilor de larg consum, serviciilor financiare, energiei, resurselor și bunurilor industriale, sănătății, tehnologiei, mass-media și telecomunicațiilor și serviciilor profesionale.