55% dintre români au resimțit efectele crizei coronavirus în viața socială, relevă un studiu Novel Research realizat la inițiativa Provident Financial România. Pandemia a generat un impact negativ asupra planurilor de vacanță și călătorii, indică aproape 60% dintre respondenții sondajului menționat, dar și asupra finanțelor (personale sau ale familiei), precum și asupra siguranței personale.
Românii sunt preocupați de modul cum va evolua situația în următorul an, cele mai mari riscuri identificate de cei chestionați fiind: creșterea rapidă a numărului de infecții (52,9%), revenirea la starea urgență (42,7) sau atingerea capacității maxime a spitalelor (39,9%). Mai puțin de un sfert cred că există riscul să se infecteze cu noul coronavirus și sub 20% se tem că s-ar putea să-și piardă locul de muncă.
Pe de altă parte, aproape jumătate dintre români nu întrevăd schimbări ale vieții pe care o duc acum, aproape o treime sunt optimiști și cred că viața lor de peste jumătate de an va fi mai bună decât acum dar la polul opus, aproape 23% dintre români se arată pesimiști.
O altă concluzie interesantă a cercetării se referă la încrederea pe care o au românii în sursele de informare. Astfel, cei mai mulți spun că au încredere în prieteni și familie (56,5%), colegi (37.9%) și comunicatele Guvernului (36,2%). Românii manifestă cea mai redusă încredere în informațiile furnizate de celebrități, vloggeri sau bloggeri (43,5), social media (32,5%) și TV (28,5%).
Studiul efectuat de compania de cercetare de piață Novel Research a fost efectuat în perioada 15-22 iulie, pe un eșantion reprezentativ de 1.003 persoane. Eșantionul de 1.003 persoane a fost selectat aleatoriu din rândul populației adulte din România (18 ani+), folosind cote, cu o marjă de eroare de ± 3%.