Potrivit recensământului efectuat anul trecut, populația României a scăzut cu peste un milion de locuitori față de anul 2011, când a avut loc ediția anterioară a procesului. Astfel, numărul cetățenilor rezidenți a ajuns la 19.053.815 locuitori, din care 52,2% locuiesc în mediul urban iar 51,5% sunt de sex feminin.
Institutul Național de Statistică a publicat rezultatele provizorii ale Recensământului Populației și Locuințelor 2021 (RPL 2021) pe 30 decembrie 2021, procesul fiind derulat în prima parte a anului trecut, după o amânare de un an din cauza pandemiei.
Îmbătrânirea demografică s-a accentuat
Unul dintre cele mai semnificative aspecte puse în evidență de RPL 2021 este acela că procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit în România, comparativ cu un deceniu în urmă. În context, este de remarcat creșterea ponderii cetățenilor de 65 ani și peste, precum și faptul că indicele de îmbătrânire demografică s-a depreciat cu aproape 20 de puncte procentuale, crescând la 121,2 persoane vârstnice la 100 persoane tinere comparativ cu 101,8 (RPL 2011).
Deși numărul tinerilor (sub 15 ani) a scăzut, ponderea lor în total populație a urcat ușor la 16,1% (față de 15,9% la RPL2011), în timp ce ponderea populației de 65+ în total populație a înregistrat o creștere cu aproape jumătate de milion de persoane, respectiv cu 3,5 puncte procentuale (de la 16,1% la RPL2011 la 19,6% la RPL2021). Astfel, raportul de dependență demografică a crescut în decurs de un deceniu de la 47,0 la 55,5 persoane tinere și vârstnice la 100 persoane adulte (la RPL2021).
Din 42 de județe (inclusiv municipiul București), 39 au înregistrat scăderi ale numărului de locuitori. În valori absolute, municipiul București a înregistrat cea mai mare scădere de populație, acesta fiind urmat de județele Prahova și Dolj. Creșteri au au avut loc în județele Ilfov, Bistrița-Năsăud și Suceava.
Populaţia activă, mai puțin de jumătate
Populaţia activă din România se ridică la 8,18 milioane persoane (42%), fiind compusă din 7,68 milioane de persoane cu o ocupaţie şi 496.100 şomeri, potrivit datelor provizorii publicate de INS. Populaţia inactivă cuprinde 10,86 milioane persoane, din care pensionarii (4,2 milioane) şi beneficiarii de ajutor social reprezentă două cincimi (40%), iar elevii şi studenţii aproape o treime (32%).
Etnia, limba maternă și religia
În baza numărului total de persoane care și-au declarat etnia, limba maternă și respectiv religia, RPL 2021 a evidențiat că 89,3% dintre cetățeni s-au declarat români, 6% maghiari și 3,4% romi. Alte grupuri etnice înregistrate în număr de peste 20.000 sunt: ucraineni, germani și turci.
După limba maternă declarată, structura populației României se prezintă astfel: 91,6% – limba română, 6,3% – limba maghiară, 1,2% – limba romani și 0,2% – limba ucraineană.
85,3% dintre cetățenii care și-au declarat religia sunt ortodocși, 4,5% s-au declarat de religie romano-catolică, 3,0% de religie reformată, iar 2,5% penticostală. Ponderi între 0,4% – 0,8% au înregistrat religiile greco-catolică (0,7%), baptistă (0,6%), iar adventistă de ziua a șaptea și musulmană câte 0,4%. „Fără religie” sau atei sau agnostici s-au înregistrat 0,9% din totalul populației.
Doar 16% cu studii superioare
Din totalul populației rezidente, 43,5% au nivel mediu de educație (postliceal, liceal, profesional sau tehnic de maiștri), 40,5% nivel scăzut (primar, gimnazial sau fără școală absolvită) și 16,0% nivel superior. La RPL2021 erau analfabete 143,6 mii persoane (față de 245,4 mii la RPL2011).
Aproape jumătate din populația rezidentă (47,9%) cuprinde persoane care au starea civilă legală de căsătorit(ă). 2 din 5 cetățeni rezidenți nu au fost niciodată căsătoriți, iar persoanele văduve reprezintă 5,2% din totalul populației rezidente.