În ciuda scumpirilor de anul acesta, românii din mediul urban nu renunță la concedii dar caută să își ajusteze bugetul pentru acestea, relevă cel mai recent studiu iSense Solutions Omnibus. Potrivit sondajului desfășurat în luna mai a.c., 79% dintre românii din mediul urban utilizatori de internet au cel puțin o vacanță planificată pentru anul în curs, în ușoară scădere față de anul trecut (83%).
Dintre cei care vor merge anul acesta în vacanță, 37% aleg litoralul românesc, 34% zona de munte din România, 31% vor merge în alte țări (un procent în creștere față de anul trecut -23%) și 19% într-o altă locație din țară, precum Delta Dunării sau stațiunile balneare.
Pentru cei care aleg să își petreacă vacanța de vară în afara României, cea mai frecventă destinație de vacanță rămâne ca și anul trecut, Grecia (32% în 2022, 42% în 2021), urmată de Bulgaria (19% în 2022, 20% în 2021), Italia (20% în 2022, 13% în 2021), Spania (12% în 2022, 18% în 2021) și Turcia (12% atât în 2022, cât și în 2021).
Ca mijloc de transport către destinațiile de vacanță, cel mai utilizat este mașina, în scădere însă față de anul trecut datorită creșterii prețurilor la combustibil (71% în 2022, 82% în 2021), urmată de avion (25% în 2022, 22% în 2021) și tren (18% în 2022, 16% în 2021).
Deși anul acesta nu mai sunt restricții de călătorie, românii din mediul urban s-au obișnuit să rămână precauți. 64% dintre aceștia afirmă că vor pleca în concediu doar cu familia restrânsă (57% în 2021), 13% vor pleca cu familia și câțiva prieteni (21% în 2021), iar 11% cu un grup de maximum 5 prieteni (13% în 2021).
Românii sunt mai atenți cu cheltuielile astfel că, în 2022, 45% dintre românii din mediul urban vor achiziționa doar cazare (față de 38% în anul precedent), 28% vor alege cazare cu mic dejun (34% în 2021), iar 23% vor achiziționa pachete all inclusive (față de 26% în 2021). Pachetele de tip demipensiune vor fi alese de 17% dintre călători, față de 16% în 2021.
Aproape 5 din 10 români din mediul urban se vor caza la un hotel (48%, față de 54% în 2021), iar 4 din 10 vor sta la o pensiune (față de 52% în 2021). Apartamentele private, de tip Airbnb, vor fi alese de 22% dintre români (față de 21% anul trecut), urmând ca 13% să se cazeze la prieteni sau rude (față de 9% în 2021). 5% vor sta la cort, 2% în rulota și 1% în glamping, la fel ca și anul precedent.
Suma alocată per persoană concediilor, indiferent de destinație, de către românii din mediul urban utilizatori de internet a scăzut față de anul precedent, suma medie alocată per persoană pentru concediile din 2022 fiind de 3179 lei, față de 3308 în 2021.
De cealaltă parte, 21% dintre românii din mediul urban nu intenționează să plece în concediu în 2022. Dacă în 2021 un motiv important erau temerile legate de pandemia de COVID (43% dintre cei care nu au plecat în 2021 au invocat pandemia, 7% în 2022), anul acesta motivul principal ține de latura financiară (75% afirmând că acesta este motivul pentru care nu vor pleca în concediu, în creștere față de 47% în anul precedent). 32% dintre românii care nu vor pleca anul acesta în concediu vor utiliza banii pentru vacanță în alt scop, iar pe 11% dintre români starea de sănătate îi oprește din a face călătorii.
57% dintre românii din mediul urban preferă să aloce un buget limitat per vacanță, dar să plece în mai multe weekenduri, pe când 43% preferă să aloce tot bugetul unei singure vacanțe.
Datele prezentate fac parte din studiul săptămânal iSense Solutions Omnibus, cercetare reprezentativă pentru populația utilizatoare de Internet din mediul urban. Studiul a fost efectuat pe un eșantion de 500 de respondenți atât în 2022, cât și în 2021, marja maximă de eroare +/- 4.38%, la un nivel de încredere de 95% și a fost desfașurat în luna mai 2022 și luna mai 2021.